Roberto de Mattei: “Basilica Sf. Petru, desacrată”

Vat light show8

Profesorul de Mattei pentru Corrispondenza Romana, despre dezgustătorul spectacol de “lumini” de la 8 decembrie a.c., din Piața Sf. Petru (via Rorate caeli):

Imaginea care va rămâne legată de deschiderea Jubileului Extraordinar al Milostivirii nu este ceremonia anti-triumfalistă celebrată de Papa Francisc în dimineața zilei de 8 decembrie, ci spectacolul pretențios, Fiat Lux: Iluminând casa noastră comună, cu care s-a încheiat ziua, și care a inundat fațada și cupola [Basilicii] Sf. Petru cu lumini și sunete.

Vat light show1

Vat light show3

Pe parcursul spectacolului, oferit de World Bank Group, imaginile unor lei, tigri și leoparzi gigantici au fost proiectate pe [Basilica] Sf. Petru, construită tocmai pe ruinele Circului lui Nero, unde bestii feroce îi devorau [odinioară] pe creștini.

Jean Léon Gérôme The Christian Martyrs Last Prayer Walters 37113

Jocul de lumini dădea impresia că întoarce Basilica cu capul în jos, că o dizolvă și o scufundă în apă, în timp ce pești-clown și broaște țestoase își făceau apariția pe fațada ei, evocând, aproape, lichefierea structurilor Bisericii, lipsite de orice element de soliditate.

Vat light show15

Vat light show13

O bufniță enormă și creaturi stranii, înaripate și luminoase, încercuiau cupola, în timp ce călugări budiști, în marș, păreau să indice o cale a mântuirii alternativă celei a creștinismului. Niciun simbol religios, nicio referință la creștinism; Biserica s-a dat la o parte în fața “naturii suverane”.

Vat light show2

Vat light show9

Andrea Tornielli scria că nu trebuie să ne scandalizăm, căci, de-a lungul secolelor, mulți artiști au înfățișat o faună luxurioasă în preajma mormântului Sf. Petru, după cum documentează în cartea sa istoricul de artă Sandro Barbargallo, ”Animalele în arta religioasă” (The Vatican Press, 2009). Dar, dacă Basilica Sf. Petru este o “grădină zoologică sacră”, așa cum o definește, ireverențios, autorul acestei lucrări, aceasta nu se datorează faptului că animalele înfățișate în Basilică sunt înțărcuite de o barieră sacră, ci pentru că Basilica este sacră, adică rânduită unui scop transcendent. Aceasta este semnificația pe care o atribuie arta acestor animale.

Defapt, în creștinism, animalele nu sunt divinizate, ci prețuite pentru finalitatea lor, aceea de a fi sortite de Dumnezeu să-i slujească omului. Psalmii spun: “Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui. Oile și boii, toate; încă și dobitoacele câmpului; Păsările cerului și peștii mării, cele ce străbat cărările mărilor.” (Psalmul 8: 7-9). Dumnezeu l-a pus pe om pisc și rege al creației, către care toate trebuie să fie orânduite, până când el le orânduiește pe toate către Dumnezeu, acționând ca reprezentant al cosmosului (Geneza 1: 26-27). Dumnezeu este scopul final al universului, în timp ce scopul imediat al universului fizic este omul. “Într-un anumit sens, suntem și noi scopul tuturor lucrurilor”, afirmă Sf. Thoma [d’Aquino] (în II Sent., d.1, q. 2., sed contra), din moment ce “Dumnezeu a făcut toate lucrurile pentru om” (Super Symb. Apostolorum, art. 1).

Dar simbolismul creștin atribuie animalelor o semnificație emblematică. Creștinismul nu este interesat de dispariția animalelor, și nici de bunăstarea lor, ci de sensul ultim și profund al prezenței lor. Leul simoblizează puterea, iar mielul blândețea, pentru a ne reaminti de existența virtuților și perfecțiunilor, pe care doar Dumnezeu le posedă în întregime. Pe pământ, o ierarhie prodigioasă de ființe create, de la material anorganic până la culminarea ei în om, posedă esența și perfecțiunea intimă exprimată în limbajul simbolurilor.

Ecologismul se prezentă ca o viziune despre lume care întoarce această ierarhie cu capul în jos, eliminându-L pe Dumnezeu, și detronându-l pe om. Omul este pus pe un nivel de absolută egalitate cu natura, într-o relație de interdependență, nu numai cu animalele, ci și cu componentele neînsuflețite ale mediului înconjurător: munți, râuri, mări, peisaje, lanțuri trofice, și ecosisteme. Presupoziția acestei viziuni cosmologice este dizolvarea tuturor granițelor dintre om și lume. Pământul, cu biosfera lui, formează un fel de entitate unitară, cosmico-geo-ecologică. El ajunge să fie ceva mai mult decât “o casă comună”: ajunge să fie o zeitate.

Vat light show6

Acum cincizeci de ani, când s-a încheiat cel de-al Doilea Conciliu de la Vatican, își făcea apariția tema dominantă a acelui anotimp istoric: un “cult distinct al omului”, pe care îl implica formula lui Jacques Maritain: “umanism integral”. Cartea filosofului francez cu același titlu a apărut în 1936, dar ea și-a exercitat influența, mai presus de toate, atunci când unul dintre cei mai entuziaști cititori ai ei, Giovanni Battista Montini, care a ajuns mai apoi Papă, cu numele de Paul al VI-lea, a dorit să o facă busola pontificatului său. La 7 decembrie 1965, în omilia sa de la Sfânta Liturghie, Paul al VI-lea reamintea de faptul că, la Vatican II, a avut loc întâlnirea dintre “Religia lui Dumnezeu, care s-a făcut om” și “religia (căci asta și este ea) omului care se face pe sine Dumnezeu.”

După cincizeci de ani, suntem martorii tranziției de la umanism integral la ecologism integral, de la Carta drepturilor omului, la cea a drepturilor Naturii. În secolul al XVI-lea, umanismul respingea Civilizația Creștină Medievală în numele antropocentrismului. Încercarea de a construi Orașul Omului pe ruinele Orașului lui Dumnezeu a eșuat lamentabil în secolul XX, iar încercările de a încreștina antropocentrismul, cu numele de umanism integral, au fost zadarnice.

Religia omului este înlocuită cu religia Pământului: antropocentrismul, criticat pentru “deviațiile” lui, este înlocuit cu o nouă viziune, eco-centrică. Teoria genului, care dizolvă toate identitățile și esențele, este inserată în această perspectivă panteistă și egalitariană.

Aceasta este o concepție radical-evoluționistă, care coincide în mare măsură cu cea a lui Teilhard de Chardin. Dumnezeu este “conștiința de sine” a universului, care, evoluând, devine conștient de propria lui evoluție. Citatul din Teilhard din paragraful 83 al enciclicei Papei Francisc, Laudato si, nu a ajuns acolo întâmplător, iar filosofi ca Enrico Maria Radaelli și Arnaldo Xavier da Silveira au subliniat punctele acestei enciclice care disonează cu Tradiția catolică. În pus, spectacolul Fiat Lux a fost prezentat ca “manifest ecologist”, care intenționa să transpună în imagini enciclica Laudato si.

Antonio Socci, în Libero, l-a definit ca pe o ”’sceneggiata’ [satiră – n.t.] gnostică și neo-păgână, cu un mesaj ideologic precis, anti-creștin”, remarcând că “La Sf. Petru, de Sărbătoarea Concepției Imaculate, s-a preferat celebrarea Maicii Pământ în loc de cea a Maicii lui Dumnezeu, pentru a propaga ideologia dominantă, ‘climatistă și ecologistă’, religia neo-păgână și neo-malthusiană, susținută de marile puteri ale lumii. O profanare spirituală (și din cauză că – să nu uităm – acesta este un loc de martiriu creștin).”

Alessandro Gnocchi avea și el următoarele de spus în ‘Riscossa Cristiana’: “Deci – nu ISIS este cel care a profanat inima creștinătății, nu extremiștii seculari sunt cei care au lezat Crezul catolic, nu obișnuiții artiști blasfemici, care suferă de coprolalie, sunt cei care au mânjit credința multor creștini. Nu a fost nevoie de percheziții și detectoare de metal pentru a bloca intrarea vandalilor în Citadela lui Dumnezeu: ei se aflau deja înăuntrul zidurilor și detonaseră deja bomba, în multicolor și world-vision, de la căldurica și din confortul camerei lor de control.”

Fotografii, artiștii grafici și agenții de publicitate care au creat Fiat Lux știu ce înseamnă [Basilica] Sf. Petru pentru catolici – imaginea materială a Trupului Mistic al lui Christos, care este Biserica. Jocurile de lumini care au iluminat Basilica au o intenție simbolică, antitetică celei exprimate de toate luminătoarele, lămpile și focurile care au transmis semnificația luminii lui Dumnezeu de-a lungul secolelor. Această lumină a fost stinsă la 8 decembrie. Dintre imaginile și luminile proiectate pe Basilică, au lipsit cele ale Domnului nostru și ale Preacuratei, [și asta tocmai] de sărbătoarea ei. [Basilica] Sf. Petru a fost scăldată în falsa lumină adusă de îngerul rebel, Lucifer, prințul acestei lumi și regele întunericului.

Cuvintele luminii dumnezeiești nu sunt doar o metaforă, ci o realitate, la fel ca și realitatea întunericului care învăluie astăzi lumea. Iar în acest Ajun al Crăciunului, omenirea așteaptă momentul în care noaptea să fie luminată ca ziua, “nox sicut dies illuminabitur” (Psalmul 11), și ca promisiunile pe care le-a făcut Preacurata la Fatima să fie împlinite.

Nativity

  • gabriela

    Felicitari Fiat Lux pentru minunatul spectacol oferit menit sa sensibilizeze lumea si sa ne aduca aminte cat de minunata este creatia lui Dumnezeu, si cu toate ca animalele si natura este creata pentru folosul nostru nu avem dreptul sa o distrugem. Nu am vazut leul ca simbol al puterii ci am vazut manopera perfecta a lui Dumnezeu.

    • Spectacol “minunat”? Poate în accepțiunea orwelliană a cuvântului … “war is peace, freedom is slavery, ignorance is strength”, n’est-ce pas?

  • Fiți cumpătați, vegheați! Dușmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită. (1 Petru 5,8)

    • Împotriviți-vă lui, tari în credință, știind că și frații voștri răspândiți în lume îndură aceleași suferințe. Iar Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la gloria sa veșnică în Cristos Isus, după ce veți fi suferit puțin, el însuși vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere, vă va face neclintiți.
      Lui să-i fie puterea în veci. Amin. (1 Petru 5:9-11)

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers:

%d bloggers like this: