Un nou apel adresat Papei Francisc – ARTICOL ACTUALIZAT

NewImage

Un nou apel adresat Papei Francisc

În vara acestui an, un grup de intelectuali catolici îi adresa Papei Francisc o petiție prin care solicita abandonarea cursului dezastruos din ultimii cincizeci de ani. Dat fiind faptul că, în ultimele luni, lucrurile au continuat să progreseze neabătut în aceeași direcție, dar într-un ritm încă și mai alert, The Remnant lansează astăzi, 8 decembrie 2015, de Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria, un nou apel către Papa Francisc:

Un apel urgent către Papa Francisc, fie să schimbe cursul, fie să renunțe la Oficiul Petrin

8 decembrie 2015

de Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri

Sanctitatea Voastră,

Papa Celestin al V-lea (retras în 1294), recunoscându-și incapacitatea [de a-și exercita funcția] în care a fost ales într-un mod atât de neașteptat, [pe când trăia ca] pustnic, [purtând numele] de Petru Morone, și văzând marele rău cauzat de proasta lui guvernare, a demisionat din funcția de Papă, după o domnie de doar cinci luni. El a fost canonizat în 1313 de către Papa Clement al V-lea. Punând capăt oricăror dubii referitoare la validitatea unui act papal atât de ieșit din comun, Papa Bonifaciu al VIII-lea a confirmat în perpetuitate (ad perpetuam rei memoriam) că “Pontiful Roman are libertatea să demisioneze”.

Un număr crescând de catolici, inclusiv cardinali și episcopi, ajung să recunoască faptul că pontificatul Vostru, care este, și el, rezultatul unei alegeri neașteptate, produce, de asemenea, un mare rău Bisericii. A ajuns să fie imposibil de negat că Vă lipsește fie capacitatea, fie voința de a face ceea ce predecesorul Vostru observa, pe bună dreptate, că trebuie să facă un Papă: “să se lege constant, pe sine și Biserica, la ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, în fața oricărei încercări de a-l adapta sau dilua, și a oricărei forme de oportunism.

Din contră, așa cum se arată în Libellus-ul anexat, ați oferit multe indicii despre o ostilitate alarmantă față de învățătura, disciplina și obiceiurile tradiționale ale Bisericii, și față de credincioșii care încearcă să le apere, în timp ce sunteți preocupat de chestiuni sociale și politice care depășesc competența Pontifului Roman. În consecință, dușmanii Bisericii sunt delectați continuu de pontificatul Vostru, exaltându-Vă deasupra tuturor predecesorilor Voștri. Această situație dezgustătoare nu are nicio paralelă în istoria Bisericii.

Anul trecut, referindu-Se la demisia Papei Benedict, Sanctitatea Voastră declara că dacă S-ar simți incapabil de exercitarea pontificatului, “aș proceda la fel”. Cu prilejul primei aniversări a demisiei lui Benedict, ați adresat credincioșilor un apel de “a vă ruga împreună cu mine pentru Sanctitatea Sa, Benedict al XVI-lea, un om de mare curaj și smerenie”.

Cu nu puțină trepidație, aflându-ne sub privirile Celui care ne va judeca pe toți în Ziua Cea de pe Urmă, noi, supușii Voștri, îi cerem cu respect Sanctității Voastre să schimbe cursul, întru binele Bisericii și al sufletelor. În caz contrar, nu ar fi oare mai bine ca Sanctitatea Voastră să renunțe la Oficiul Petrin, decât să prezideze peste ceea ce amenință a fi compromiterea integrității Bisericii?

În această privință, ne însușim cuvintele Sfintei Ecaterina de Siena, Doctor al Bisericii, din faimoasa ei scrisoare către Papa Grigore al XI-lea , prin care îl îndemna să rectifice cursul Bisericii, în timpul uneia dintre cele mai mari crize ale ei: “Din moment ce El V-a dat autoritatea, pe care V-ați asumat-o, trebuie să vă folosiți de virtutea și puterea Voastră: și dacă nu vroiți să faceți uz de ea, ar fi mai bine să demisionați din ceea ce V-ați asumat …”

Marie, Ajutorul Creștinilor, roagă-te pentru noi!

Supușii Voștri în Christos,

Christopher A. Ferrara

Michael J. Matt

Dr. John Rao

Profesor Brian McCall

Elizabeth Yore

Timothy J. Cullen

Judecător Andrew P. Napolitano

Chris Jackson

Eric Frankovitch

Michael Lofton

Părintele Celatus

Connie Bagnoli

Susan Claire Potts

Robert Siscoe

John Salza, Esq.

James Cunningham

Vincent Chiarello

John Vennari

Apelul poate fi accesat în original aici. El este însoțit de un ”Libellus” – o înșiruire de gesturi și declarații ale Papei Francisc, gesturi și declarații care i-au determinat pe semnatari să redacteze și să publice acest apel.

Libellus

Predecesorul Vostru, Benedict al XVI-lea, șezând pentru prima oară în Scaunul lui Petru, le reamintea credincioșilor catolici că “Papa nu este un monarh absolut, ale cărui gânduri și dorințe sunt lege”, ci, mai degrabă, “ministeriul Papei este o garanție a ascultării de Christos și de Cuvântul Lui.” În consecință, spunea Benedict, un Papă ”nu trebuie să-și proclame ideile proprii, ci să se lege, pe sine și Biserica, la ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, în fața tuturor încercărilor de a-l adapta sau de a-l dilua, și a oricărei forme de oportunism.”

Cursul de până acum al pontificatului Vostru ne obligă să declarăm public că nu ați respectat natura Oficiului Petrin, abuzându-l într-un mod la care Biserica nu a mai fost martoră niciodată. Prin prezenta, îi înfățișăm Sanctității Voastre îngrijorările principale care au declanșat alarma în rândurile întregii Biserici, și care au motivat această petiție.

În primul rând, în loc să proclamați învățătura constantă a Bisericii în ceea ce privește Cuvântul lui Dumnezeu, V-ați proclamat constant propriile idei în omilii, conferințe de presă, remarci improvizate, interviuri cu jurnaliști, diverse cuvântări, și interpretări idiosincratice ale Scripturii. Aceste idei, care pot fi calificate de la tulburătoare până la patent heterodoxe, sunt bine reprezentate în manifestul Vostru personal, Evangelii Gaudium. Acest document conține un număr de proclamații uluitoare, de felul cărora niciun Pontif nu a îndrăznit vreodată să pronunțe vreuna. Printre acestea se numără al Vostru “vis … de a transforma totul, astfel încât datinile Bisericii, modul de a proceda, timpuri și programări, limbă și structuri, să poată fi îndreptate adecvat către evanghelizarea lumii de azi, mai degrabă decât către auto-prezervare.” Este incredibil ca un Pontif Roman să propună o opoziție inexistentă între auto-prezervarea Sfintei Biserici Catolice și misiunea ei în lume.

În al doilea rând, în loc să Vă legați, și să legați Biserica, la ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, ați minimalizat în mod repetat tradițiile apostolice și eclesiastice, la fel ca și pe credincioșii care le apără. Și în acest punct, Evangelii Gaudium rezumă linia Voastră de gândire: “Mai mult decât de frica de a ne rătăci, speranța mea este că vom fi mișcați de frica de a rămâne închiși în interiorul unor structuri care ne dau o falsă senzație de siguranță, în reguli care ne fac judecători severi, în obiceiuri care ne fac să ne simțim în siguranță, în timp ce, la ușa noastră, oamenii mor de foame, iar Iisus ne spune neobosit: ‘Dați-le ceva de mâncare’ (Marcu 6:37).”

Mintea catolică se împleticește, atunci când este martora spectacolului unui Pontif Roman care minimalizează constituția Bisericii, doctrinele și obiceiurile ei, drept simple “structuri”, “reguli” și “obiceiuri”, care îi privează pe oameni de hrană spirituală, lăsându-i să moară de foame la ușa Bisericii. Îndrăzniți să spuneți acest lucru despre însăși Biserica care a construit și transformat întregi civilizații, crescând nenumărați sfinți, nenumărate ordine călugărești, nenumărate vocații la preoție și călugărie, și instituții de caritate pentru mântuirea sufletelor, precum și incomparabile opere corporale de caritate.

În același timp, i-ați luat de atâtea ori în derâdere pe credincioșii care apără tradițiile Bisericii, încât un observator a compilat o “Mică carte a insultelor”, consemnând multe exemple ale acestui atac verbal lipsit de precedent al unui Papă îndreptat împotriva propriilor lui supuși. Printre epitetele cu care ați aruncat după catolicii practicanți cu nesăbuită delăsare, se numără și următoarele: “fundamentaliști”, “farisei”, “pelagieni”, “triumfaliști”, “gnostici”, “nostalgici”, “creștini superficiali”, “grup de aleși”, “păuni”, “moraliști care se eschivează”, “uniformiști”, “mândri, mulțumiți de sine”, “aristocrați intelectuali”, “lilieci creștini care preferă întunericul în locul luminii prezenței Domnului”, etc.

Dar nu ați scos nici măcar un singur cuvânt despre dușmanii pe față ai doctrinelor Credinței, sau despre devianții sexual care infestează ierarhia catolică. Din contră, ați declarat “Cine sunt eu să judec?”, acordând respect persoanelor “gay” din rândurile clerului și, în particular, notoriului cleric homosexual pe care l-ați pus în fruntea propriei Voastre gospodării, și care afișează o familiaritate revoltătoare cu persoana Voastră. Ați acordat audiențe, intens mediatizate, unor devianți sexual, inclusiv unor transsexuali și homosexuali, aranjând personal, la telefon, aceste întâlniri. I-ați reabilitat și chiar răsplătit cu numiri prestigioase pe teologi ai eliberării, reduși la tăcere și suspendați de către predecesorii Voștri imediați, pe promotori ai homosexualității și pe prelați care au acoperit crimele sexuale ale preoților homosexuali.

Evangelii Gaudium rezumă corect disprețul fățiș – fără precedent în analele papalității – cu care îi priviți pe apărătorii rectitudinii doctrinare și liturgice. Ridiculizați “o preocupare ostentativă pentru liturghie, pentru doctrină și pentru prestigiul Bisericii”, și Vă pripiți să acuzați catolicii de orientare tradițională că ar fi “lipsiți de grijă ca Evanghelia să aibă un impact real asupra celor care cred în Dumnezeu și pentru nevoile concrete ale timpului prezent”, caricaturizându-i, în mod nedrept și cu cruzime, drept oameni care ar reduce Biserica la “o piesă de muzeu, la ceva ce le aparține doar câtorva aleși.”

Un moment care dezvăluie profund mentalitatea Voastră disprețuitoare în această privință a fost cel al umilirii de către Voi a unui copil ministrant, transmisă în întreaga lume și memorializată pe internet. În timp ce stătea într-o postură de rugăciune, cu mâinile împreunate, la intrarea în grotele Vaticanului, pe care le vizitați, i-ați despreunat mâinile, batjocorindu-l cu [cuvintele] “Ți-au fost legate mâinile una de alta? Ah, se pare că sunt lipite!” Spre cinstea lui, băiatul și-a împreunat imediat mâinile, reluându-și comportamentul cuvenit demnității ocaziei, și respectând o formare spirituală solidă. Dar ne întrebăm ce efect va avea această umilire publică, de pe acum accesibilă permanent întregii lumi, asupra vieții spirituale a unui tânăr impresionabil.

În, probabil, una dintre cele mai nocive insulte ale Voastre la adresa credincioșilor, Evangelii Gaudium îi denunță pe catolicii tradiționali pentru ceea ce Voi presupuneți a fi “un neopelagianism prometean absorbit de sine”. Arogându-vă dreptul de a judeca dispozițiile lor interioare, declarați că acești catolici “se simt superiori altora, pentru că respectă anumite reguli, sau pentru că rămân intransigenți în fața unui anumit stil catolic din trecut” – ca și cum sfânta noastră religie presupune “stiluri” care ajung să se demodeze, la fel ca și moda vestimentară. Mergeți încă atât de departe încât să Vă bateți joc de “o presupusă soliditate a doctrinei și disciplinei”, ca “elitismul narcisist și autoritar, prin care, în loc să evanghelizezi, îi analizezi și îi clasifici pe alții …”

De dragul adevărului și dreptății, Sfinte Părinte, ne vedem obligați să spunem că se pare că V-ați petrecut foarte mult timp analizându-i, clasificându-i și judecându-i pe alții – spre exasperarea și jena supușilor Voștri, care nu au mai fost niciodată martorii unui asemenea comportament al vreunui Pontif Roman. Iar acest comportament nu dă niciun semn că va înceta. Recent, la o conferință de formare preoțească, ați remarcat – în râsetele audienței – că sunteți “speriat de preoți rigizi … mă feresc de ei. Ei mușcă!” Ce scop servește o asemenea retorică de derâdere, în afară de cel de a-i umili și marginaliza pe preoții care mai au încă curajul să apere, fără a face compromisuri, învățăturile nepopulare ale Bisericii, într-o lume aflată pe picior de război cu Dumnezeu și legea Lui? Nu este de mirare că mass-media vă ridică în slăvi pontificatul!

Dar, mai mult decât prin cuvinte, Sfinte Părinte, ați orchestrat persecuția deschisă a ordinelor călugărești hotărâte să restaureze ortodoxia, pietatea sobră, viața lăuntrică și tradiția liturgică, în mijlocul a ceea ce predecesorul Vostru descria drept calamități și “suferințe” pe care Biserica le-a îndurat în numele [Conciliului] Vatican II, care includ “seminarii închise, mănăstiri închise, o liturghie banalizată …” La ordinul Vostru expres, [ordinul] înfloritor al Călugărilor Franciscani ai Imaculatei a fost distrus din cauza a ceea ce comisarul Vostru apostolic (care, ulterior, a decedat în urma unui accident vascular cerebral) numea “o certă deviere tradiționalistă”. [Ordinul] afiliat al Surorilor Imaculatei a fost, și el, plasat sub un comisar apostolic, în temeiul “devierilor” care constau într-o presupunsă formare “pre-conciliară” – adică liturghia tradițională și viața tradițională conventuală, ca și cum aceste lucruri sfinte ar fi epidemii care trebuie expulzate din Biserică, ca un fel de boală. Acestea sunt acțiunile unui dictator motivat de o ideologie, și nu ale apărătorului patern al patrimoniului sacru al Bisericii.

Cu toate acestea, în urma unei investigații desfășurate vreme de mai mulți ani și a unui proces disciplinar inițiat de Papa Benedict, sub supravegherea Voastră, Conferința Conducătorelor Călugărițelor [(LCWR)] a fost scoasă basma curată și scutită de orice pedeapsă, în ciuda faptului că susține avortul, eutansaia și “căsătoria între persoane de același sex”, și a sprijinului ei notoriu pentru ceea ce Cardinalul Müller, Prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, numea ”erori fundamentale în ceea ce privește omnipotența lui Dumnezeu, Întruparea lui Christos, realitatea păcatului strămoșesc, necesitatea mântuirii, și natura definitivă a acțiunii salvifice a lui Christos în Misterul Pascal.“

În al treilea rând, urmând linia Voastră a discreditării doctrinei și disciplinei tradiționale a Bisericii, ca și a celor care le apără, ați prezidat și controlat un “Sinod pe tema familiei” care a reprezentat o tentativă susținută de a dilua sau adapta învățătura infailibilă a Bisericii despre căsătorie, procreație și homosexualitate, în scopul de a face loc spirtului rebel al vremii și imoralității pe care a promovat-o el în întreaga noastră civilizație post-creștină.

În numele “milostivirii”, prelații progresiști care domină cercurile Voastre de consilieri, inclusiv Cardinalul Kasper, de tristă faimă – ale căror vederi le-ați promovat încă de la începutul pontificatului Vostru – proclamă acum o falsă ruptură între doctrină și practica pastorală, legată intrinsec de ea, ca și cum Biserica ar putea interzice comportamentul imoral în principiu, dar l-ar putea permite în practică. După cum spunea un cardinal marcant, aceasta “este o formă de erezie, o patologie schizofrenă periculoasă”. Cu toate acestea, ea a ajuns să fie o temă a pontificatului Vostru, din moment ce invocați încontinuu “milostivirea” împotriva legilor morale ale Bisericii, pe care le minimalizați ca pe “regulile unei minți înguste”, “obstacole”, “uși închise” și “cazuistică”.

Progresiștii pe care i-ați numit personal în secretariatul Sinodului și în comisia de redactare, și cei 45 de progresiști în plus pe care i-ați adăugat la numărul membrilor cu drept de vot, printre care se numără și Cardinalul Kasper, s-au unit ca să atace indisolubilitatea căsătoriei, pledând în favoarea admiterii “de la caz la caz” a divorțaților “recăsătoriți” la Sfânta Împărtășanie. Aceasta ar însemna răsturnarea disciplinei sacramentale bi-milenare a Bisericii, care își are rădăcinile în cuvintele Domnului nostru Însuși: “Oricine-și lasă femeia sa și ia pe alta săvârșește adulter; și cel ce ia pe cea lăsată de bărbat săvârșește adulter …” (Luca 16:18). Această disciplină a fost reafirmată de Benedict al XVI-lea și Ioan Paul al II-lea, confruntați cu provocările disidenților de la învățătura catolică – Cardinalul Kasper fiind cel mai proeminent dintre ei. Este foarte evident că doriți să abandonați această disciplină, așa cum ați făcut-o pe vremea când erați Arhiepiscop de Buenos Aires și pe vremea când, chiar și ca Papă, ați sunat-o personal la telefon pe o femeie din Argentina, căsătorită civil cu un bărbat divorțat, ca să-i transmiteți că ar putea primi Sfânta Împărtășanie, în pofida tuturor celor contrare afirmate de “rigidul” ei preot paroh.

La prima sesiune a Sinodului, din 2014, ați aprobat și ordonat personal publicarea, înainte de a fi fost văzut de Părinții Sinodului, un “raport de mijloc de drum“ al Sinodului, pe care ei nu îl aprobaseră și care, în realitate, era [doar] o fabricație, aparent elaborată în prealabil, care nu reflectă nici pe departe consensul lor. Acest document rușinos chema la o abandonare “de la caz la caz” a discpilinei Bisericii cu privire la divorțații “recăsătoriți” și la “prețuirea” “orientării” homosexuale. Un prelat curajos o numea “o pată neagră, care a întinat onoarea Scaunului Apostolic”. Cu toate acestea, după ce majoritatea Sinodului a respins [acest document], i-ați denunțat pe “așa-numiții … tradiționaliști” pentru “a fi dorit să se închidă în cuvântul scris … și a nu se fi lăsat surprinși de Dumnezeu, de Dumnezeul surprizelor …” După aceea, ați poruncit ca același document să fie vehiculat printre episcopii lumii, împreună cu cele trei paragrafe ale raportului final care nu au reușit să întrunească majoritatea necesară [de voturi], dar care ați pouruncit să fie incluse, cu toate acestea, “rupând în bucăți cartea regulilor” unui Sinod “aranjat”, astfel încât să ajungă la un rezultat prestabilit, dar, har Domnului, nu a reușit acest lucru.

La cea de-a doua sesiune a Sinodului, din 2015, ați cerut ca toate deliberările să se bazeze pe Instrumentumm laboris, [document] atât de heterodox, încât o coaliție internațională de clerici și laici avertiza asupra faptului că acesta ”amenință întreaga structură a învățăturii catolice despre căsătorie, familie și sexualitatea umană …” Când acel document a fost, și el, respins de către majoritatea Sinodului și înlocuit, în ultimul moment, cu un document de compromis – care, cu toate acestea, creează deschideri pentru răsturnarea disciplinei sacramentale a Bisericii – ați denunțat “inimile închise, care se ascund adesea chiar și în spatele învățăturilor Bisericii sau bunelor intenții, pentru a se așeza în scaunul lui Moise și a judeca … cazuri dificile.” Adică, i-ați condamnat pe Părinții Sinodului care au apărat disciplina sacramentală constantă a Bisericii.

În evidenta Voastră hotărâre de a le ieși în întâmpinare celor divorțați și “recăsătoriți” civil, pe care, în mod inexplicabil, îi caracterizați drept “săraci”, imediat înainte de începerea Sinodului ați elaborat, în secret, fără a Vă consulta cu niciun dicasteriu competent al Vaticanului, o “simplificare” bruscă și drastică a procesului de anulare. Un canonist de renume mondial, reflectând asupra alarmei declanșate de această “reformă” improvidentă, a descris-o ca pe una care “oferă o cale care arată la fel ca versiunea catolică a divorțului fără vină”. Voi înșivă ați recunoscut deschisnu mi-a scăpat faptul că o judecată prescurtată ar putea pune la risc principiul indisolubilității căsătoriei …”

În al patrulea rând, pe aceeași linie cu uluitoarea Voastră sugestie – ridicată imediat în slăvi de mass-media – că Biserica a fost “obsedată” de “avort, căsătoria gay și uzul metodelor anticoncepționale”, ați recunoscut personal“nu am vorbit prea mult despre aceste lucruri, și mi s-a reproșat acest lucru”. Dar aceste mari rele pun în pericol însăși supraviețuirea civilizației noastre, în mijlocul a ceea ce Ioan Paul al II-lea numea o “cultură a morții” și “apostazie tăcută”. În timp ce v-ați arătat destul de vocal în privința multor chestiuni politice, ați tăcut pur și simplu când Irlanda, odinioară țară catolică, a legalizat “căsătoria gay” prin referendum popular, iar Curtea Supremă a Statelor Unite a impus această abominație asupra tuturor celor cincizeci de state.

Pe de altă parte, în timp ce lumea occidentală coboară într-un abis de depravare, iar fanaticii musulmani îi masacrează pe creștinii din Orientul Apropiat, din Africa și până chiar și din inima Europei, Vă ocupați de “schimbările climatice”. Enciclica Voastră, de lungimea unei cărți, Laudato si, singura enciclică pe care ați produs-o, susține că există o “criză ecologică“ și adoptă, fără discernământ, tezele motivate ideologic și foarte constestate ale “științei schimbărilor climatice”, pe care un Papă nu are absolut nicio competență să le evalueze, și cu atât mai puțin să le prezinte credincioșilor drept realități indisputabile.

Aceeași enciclică deplânge “încălzirea globală”, uzul excesiv al aparatelor de condiționare a aerului, dispariția mlaștinilor de mangrove, presupusa amenințare a planctonului și viermilor, precum și dispariția diferitelor [specii de] plante și animale – denunțându-le drept jigniri la adresa lui Dumnezeu – încă înainte de a menționa avortul (în mod lamentabil, fără însă a menționa suprem-antinaturala contracepție). Cât despre avort, enciclica vorbește doar de un eșec de “a proteja embrionul uman”, când, în realitate, avortul reprezintă uciderea în masă a unor ființe umane nevinovate, sfâșiate, membru de membru, în pântecele mamei, sau înjunghiate mortal cu foarfeci chirurgicale, în chiar momentul nașterii.

Nu ne mai surprinde atunci faptul că puterile lumii au aclamat la unison Laudato si, ca parte a “revoluției lui Francisc”, pe care mass-media, inclusiv “presa” catolică progresistă, au lăudat-o de-a lungul întregului Vostru pontificat.

În al cincilea rând, ați respins constant toate diferențele de doctrină [dintre] protestanți [și catolici] ca nesemnificative, și ați declarat în mod repetat și eronat, că “toți cei botezați sunt membri ai Trupului lui Christos, ai Bisericii Lui”. Și de astă dată, ignorați învățătura lui Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea, precum și cea a fiecărui Papă care le-a precedat, inclusiv cea a lui Pius al XI-lea, care învăța tocmai opusul în ceea ce privește situația protestanților: “Căci, din moment ce Trupul Mistic al lui Christos, la fel ca și trupul Lui fizic, este unul, asamblat compact și potrivit, ar fi prostește și nelalocul lui să spui că Trupul Mistic este asamblat din membre neunite și împrăștiate: de aceea, niciunul care nu este unit cu Trupul nu este un membru al lui, și nici nu este în comuniune cu Christos, Capul.”

În această privință, se pare că nu vă pasă de imoralitatea crescândă și de erezia acelorași secte protestante care se angajează la “dialog ecumenic”, nesfârșit și fără rost, cu Vaticanul. După cincizeci de ani de “dialog”, aceste secte permit divorțul, contracepția, avortul, homosexualitatea și “căsătoria gay”, pretind că hirotonesc femei și homosexuali practicanți ca “preoți” și “episcopi”, și continuă neabătut să respingă dogme fundamentale ale singurei religii adevărate, revelată de Christos întru mântuirea lumii.

Cum rămâne cu adevărul care ne face liberi? (Ioan 8:32) Cum rămâne cu mărturia nenumăraților sfinți și martiri, care s-au mistuit și și-au dat viața pentru a apăra și transmite Credința Catolică, opunându-se multiplelor erori și distrugerii sociale puse în mișcare de revolta protestantă, ale căror consecințe finale le vedem derulându-se sub ochii noștri?

În al șaselea rând, în zilele din urmă, declarațiile Voastre publice par să fi ajuns tot mai neglijente și dezordonate, producând încă și mai mult scandal și temeri în rândurile credincioșilor:

La 15 noiembrie, cu prilejul participării Voastre la un serviciu lutheran duminical de rugăciune, ați afirmat că învățătura catolică și lutherană despre Christos este “aceeași”, [diferențele dintre] ele reprezentând doar o problemă de “limbaj catolic” versus “limbaj lutheran”. Ați caracterizat dogma definită și realitatea ontologică a transsubstanțierii drept simple “explicații și interpretări”, declarând că “viața este mai mare decât explicațiile și interpretările” – ca și cum “viața” ar fi “mai mare” decât Prezența Reală a lui Dumnezeu Întrupat în Sfânta Euharistie, pe care protestanții o neagă.

Cu același prilej, ați sugerat că teologii sunt cei care trebuie să stabilească dacă protestanții pot primi Sfânta Împărtășanie, în timp ce Biserica a stabilit deja în mod infailibil că acest lucru este imposibil fără conversie și fără profesarea aceleiași credințe ca și catolicii. Afirmând că această chestiune depășește “competența” Voastră – în timp ce este tocmai de competența Papei să susțină credința Bisericii în această privință – ați sugerat că o lutherană căsătorită cu un catolic ar putea primi Sfânta Împărtășanie după ce “vorbește cu Domnul”, dar că “nu îndrăznesc să spun mai multe”. În timp ce spuseserăți deja mult prea multe, referind public o chestiune de importanță gravă pentru mântuire către conștiința privată, susceptibilă la erori, a individului: “cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului” (1 Corinteni 11:29).

La 21 noiembrie, ați declarat în fața unei conferințe mondiale a cadrelor didactice catolice: ”Să nu prozelitizați niciodată în școli. Educație creștină înseamnă să-i crești pe tineri în completă conformitate cu valorile umane, iar una dintre acestea este transcendența.” Din contră, educația catolică reprezintă, mai presus de orice, o inculcare a valorilor divine: Evanghelia și ceea ce le cere ea catolicilor și, defapt, întregii lumi, nu reprezintă doar valori umane, sau o “transcendență” vagă, lipsită de obiect propriu, ci Dumnezeu care S-a revelat pe Sine, în Persoana lui Iisus Christos, Cuvântul Întrupat.

În timpul călătoriei Voastre în Africa, între 25-30 noiembrie, ați opinat că lumea se află “în pragul sinuciderii”, din cauza “schimbărilor climatice”. Așa cum ați făcut de-a lungul întregului Vostru pontificat, nu ați abordat adevăratul pericol al sinuciderii societății din vremurile noastre, pe care îl observa marele vostru predecesor, Venerabilul Papă Pius al XII-lea: că ”aproape întregul neam omenesc se lasă astăzi mânat în două tabere opuse, pentru Christos, sau împotriva lui Christos. Neamul omenesc trece astăzi printr-o criză supremă, care va rezulta fie în mântuirea în Christos, fie în teribila lui distrugere.” Îndreptând constant atenția întregii Bisericii asupra unei “crize ecologice” lumești, îi faceți pe credincioși să piardă din vedere criza christologică, care pune în pericol binele etern al nenumărator suflete în aceste vremuri.

Cu prilejul conferinței de presă din timpul zborului retur la Roma, din Africa, i-ați denunțat, încă o dată, pe catolicii “fundamentaliști”, batjocorind convingerile religioase absolute ale membrilor ortodocși ai turmei Voastre, bazate pe cuvântul revelat al lui Dumnezeu și pe învățătura infailibilă a Magisteriului din domeniul credinței și moralei:

Fundamentalismul este o boală a tuturor religiilor … Noi, catolicii, avem vreo câțiva – și nu [doar câțiva], [ci] mulți, eh? – care cred că sunt în posesia adevărului absolut (che si credonono con la verita assoluta) și îi murdăresc pe alții cu calomnii, cu dezinformare, și fac rău … Fundamentalismul religios nu este religios, căci el este lipsit de Dumnezeu și idolatru, ca și idolatria banilor.

După ce i-ați denunțat pe “mulți” membri ai propriei Voastre turme drept idolatri fără de Dumnezeu, ați sugerat mai apoi o echivalență morală între creștini și fanaticii musulmani care măcelăresc, torturează, violează, înrobesc și îi exilează pe creștinii din întreaga lume: “Nu poți șterge de pe fața pământului o religie, doar pentru că există unii, sau un număr de grupuri de fundamentaliști la un moment dat al istoriei. … Aduceți-vă aminte de toate războaiele pe care noi, creștinii, le-am purtat. Nu musulmanii sunt răspunzători pentru Jefuirea Romei”.

Din nou, puneți Biserica într-o situație penibilă – și Vă [puneți într-o situație penibilă] – cu o remarcă pripită, nedemnă de un Pontif Roman. Datele istorice impun o corectură a gafei Voastre:

Mai întâi de toate, musulmanii au jefuit Roma în [anul] 846, prădând vechea [Basilică] Sfântul Petru, și determinându-l pe Papa Leon al IV-lea să construiască “zidurile leonine”, “pentru a apăra Scaunul lui Petru de un jihad islamic”.

În al doilea rând, dacă vă refereați [cumva] la Jefuirea Romei din 1527 de către armata Împăratului Carol al V-lea, aceasta nu a avut nimic de-a face cu “fundamentalismul” religios, ci, mai degrabă, cu răzbunarea de natură pur politică împotriva lui Clement al VII-lea, un Papă slab și ezitant, care a intrat, improvident, într-o alianță cu Regele Franței (Francisc I), cu care Carol era pe picior de război. Defapt, din armata Împăratului făceau parte și mercenari germani, în majoritatea lor lutherani, iar aceștia au fost responsabilii principali pentru prădarea Orașului Sfânt și pentru violența comisă împotriva locuitorilor lui catolici.

În al treilea rând, bineînțeles, în aceeași epocă, tâlharii musulmani – care erau, într-adevăr, “fundamentaliști” violenți – au extins Imperiul Otoman prin cucerirea pământurilor creștine, până la răsunătoarea și miraculoasa înfrângere a flotei musulmane de la Lepanto, din 1571, care i-a împiedicat pe musulmani să cucerească întreaga Europă și, probabil, a împiedicat un nou jaf al Romei.

Cauzând încă și mai mult scandal, răspunzând la întrebarea dacă Biserica ar trebui “să-și schimbe atitudinea” cu privire la imoralitatea contracepției și să permită uzul condoamelor ca metodă de a limita numărul infecțiilor HIV, V-ați referit la această practică malefică ca la “una dintre metode”, dând astfel impresia că îi acordați legitimitate, sugerând, în același timp, că ea reprezintă pentru Biserică o dilemă morală, comparând-o, chiar, cu vindecarea de către Domnul nostru în ziua de Sabbath:

Întrebarea mi se pare îngustă, și îmi pare a fi doar o întrebare parțială. Da, aceasta este una dintre metode. Iar moralitatea Bisericii se vede, cred, în acest punct, pusă în fața unei perplexități. Deci, Porunca a V-a sau a VI-a? Să aperi viața [cu condoamele!], sau relațiile sexuale să fie deschise vieții? Dar nu aceasta este problema. Problema este mai mare.

Această întrebare mă duce cu gândul la una pe care i-au pus-o, cândva, lui Isus: “Spune-mi, învățătorule, se cuvine să vindeci în ziua de Sabbath?” Este obligatoriu să vindeci. [D]ar, malnutriția, dezvoltarea persoanei, munca de sclav, lipsa apei potabile, acestea sunt problemele. Haideți să nu discutăm dacă cineva poate folosi acest tip de bandaj [cerotto] sau altul pentru o mică rană, marea rană este nedreptatea socială, nedreptatea ecologică. …

Astfel, păreți să fi aceptat că există loc pentru a lua în considerare această “metodă”, deși o priviți mai degrabă ca pe o chestiune trivială (un bandaj), cu toate că ea facilitează fornicația și o cultură de depravare sexuală totală. Mai apoi, ați subordonat legea morală față de grija pentru dreptatea socială și a mediului înconjurător! Și, astfel, din nou, Biserica este rănită de scandal și confuzie, din cauza obiceiului Vostru de a face în fața presei remarci spontane și neglijente, pe teme foarte importante de morală și teologie, despre care Papa trebuie să vorbească și să scrie cu cea mai mare prudență și deliberare, invocând ajutorul lui Dumnezeu.

În sfârșit, tocmai a apărut pe site-ul Vaticanului un interviu al Sanctității Voastre cu săptămânalul Credere, în care Vă referiți favorabil (din nou) la noțiunea falsă de “milostivire” a Cardinalului Kasper, și dezvăluiți faptul că intenționați să faceți o “revoluție a tandreței” – o aluzie la titlul cărții Cardinalului Kasper, în care Vă laudă: Revoluția tandreței și iubirii a Papei Francisc. Declarați că această “revoluție a tandreței” va avea loc în Jubileul Milostivirii, care va presupune “atâtea gesturi”, inclusiv [câte] “un gest diferit” “într-o zi de vineri a fiecărei luni”.

Ați declarat că motivul “revoluției tandreței” este că, potrivit Vouă, “Biserica însăși urmează o linie dură, cade într-o ispită de a urma o linie dură, într-o ispită de a pune accentul doar pe regulile moralei, [și] mulți oameni sunt excluși.” Confirmând sugestia celui care V-a luat interviul că Biserica trebuie să “descopere” un “Dumenzeu care este mișcat și are compasiune pentru om”, ați răspuns: “A descoperi acest lucru ne-ar face să avem o atitudine mai tolerantă, mai răbdătoare, mai tandră” – ca și cum Bisericii i-ar fi lipsit răbdarea și compasiunea pentru păcătoși înaite de alegerea Voastră.

Ce reprezintă aceste afirmații uluitoare, dacă nu o amenințare absolut lipsită de precedent, venită de la un Pontif Roman, de a ignora “regulile moralei” – adică învățătura constantă a Magisteriului infailibil – în numele unei false milostiviri, care, evident îi privește pe divorțații “recăsătoriți” și pe alții, pe care Voi îi considerați “excluși” în vreun fel? Ce să credem despre un Papă care susține că Biserica întemeiată de Christos pentru a învăța infailibil despre credință și morală a “căzut” în ispita de a adopta o “linie dură” în ceea ce privește moralitatea? Ce altceva în afară de oroare ar trebui să simtă credincioșii, când un Papă spune asemenea lucruri, nemaiuzite în 2000 de ani din Scaunul lui Petru?

Catolicii știu că o adevărată revoluție a tandreței are loc în fiecare suflet care este botezat, sau, corespunzător harului căinței, intră în confesional cu un scop ferm de a-și schimba viața și o inimă pocăită, se dezbară de povara păcatului, primește dezlegarea de la un preot care acționează in persona Christi, și iese de acolo “alb ca zăpada”, ca să-l cităm pe predecesorul Vostru, care vorbea despre Sacramentul Spovezii. Biserica Catolică a fost întotdeauna un izvor inepuizabil de milostivire divină, prin Sacramentele ei. Ce poate adăuga “revoluția” pe care o propuneți la cele cu care Christos și-a înzestrat deja Biserica? Puteți declara o amnistie a păcatului de moarte? Puteți ierta ceva ce nu poate fi iertat în lipsa regretului și căinței? Puteți depăși milostivirea lui Dumnezeu Însuși?

Zi de zi, crește percepția că, deși sunteți Vicarul lui Christos, pur și simplu nu sunteți deloc interesat să apărați credința și morala, atacate mai mult ca niciodată, și nici nu aveți vreo intenție de a rechema oile rătăcite în țarcul pe care Domnul nostru l-a întemeiat pentru mântuirea lor. Din contră, păreți a Vă fi dedicat pontificatul unui veritabil program de laxitate doctrinară și disciplinară, a căror temă este denunțarea cu regularitate a catolicilor ortodocși, combinată cu acuzații că Bisericii îi lipsește milostivirea. În același timp, urmăriți chestiuni sociale și politice în care un Papă nu dispune nici de competență, nici de autoritate, ca “schimbările climatice”, ecologismul, și reluarea relațiilor diplomatice dintre Cuba și Statele Unite.

După ce au fost loviți de o furtună de controverse după alta, provocată de cuvintele și gesturile Voastre fără precedent, credincioșii se simt din ce în ce mai mult de parcă “corabia Bisericii și-a pierdut busola.”


În rezumat, Sfinte Părinte, de-a lungul ultimilor doi ani și jumătate, V-ați câștigat laudele unanime ale lumii, în timp ce ați adus comunitatea eclesiastică într-o stare de confuzie și diviziune. I-ați ridiculizat, mustrat și condamnat pe cei ortodocși, ați dat dovadă de toleranță fără limite pentru cei heterodocși sau devianți sexual, și ați pus la cale să subminați disciplina sacramentală apărată de însuși Papa pe care l-ați declarat sfânt. Însoțit peste tot de adularea mass-mediei și de răgetele mulțimilor, dați impresia că nu Vă pasă de avertismentul Domnului nostru: “Vai de voi, când oamenii vă vor binecuvânta: căci așa au făcut și părinții lor cu falșii profeți.”

Situația a atins un punct în care un oficial senior al Vaticanului, reflectând asupra îngrijorării catolicilor de orice rang, a fost silit să-l prevină pe un jurnalist de renume mondial că “Acest pontificat prezintă riscuri serioase pentru integritatea învățăturii catolice despre credință și morală.”

În acord cu acest prelat, suntem nevoiți, în fața lui Dumnezeu, să declarăm public, în conștiință, că pontificatul Vostru nu poate fi considerat decât drept un pericol clar și prezent pentru Biserică, un pericol care pare să crească cu fiecare zi ce trece. Într-adevăr, efectele nocive ale pontificatului Vostru pot fi observate peste tot, catolicii din întreaga lume respingând din ce în ce mai mult învățăturile Bisericii despre credință și morală, luându-și ca punct de referință propriile Voastre cuvinte și fapte – trâmbițate jubilant lumii de către mass-media – în loc de învățătura infailibilă a Magisteriului despre credință și morală din ultimii 2000 de ani.

Acum, în timp ce condamnați “linia dură” în ceea ce privește “regulile moralei”, și [în timp ce] proclamați o “revoluție a tandreței”, noi ne confruntăm cu pericolul iminent al unor nemaiauzite “gesturi” de “milostivire”, care ar submina edificiul moral al Bisericii, spre marea daună a sufletelor, a căror mântuire este în joc. Printre aceste gesturi, s-ar părea că se numără și o exortație apostolică post-sinodală, care să autorizeze admiterea adulterilor publici la Sfânta Împărtășanie, potrivit judecății episcopilor individuali, sau celei a conferințelor episcopale. Acest lucru nu ar însemna cu nimic mai puțin decât sacrilegiu în masă, distrugerea practică a unității Bisericii, abolirea de facto a doctrinei despre păcatul de moarte și a necesității stării de har sfințitor pentru o viață sacramentală, colapsul învățăturii morale a Bisericii și, în ultimă instanță, o renunțare la însuși dreptul ei la un Magisteriu infailibil. Avem impresia unei turnuri a evenimentelor din istoria Bisericii aproape apocaliptică.

Nu îndrăznim să judecăm motivele Voastre subiective sau intențiile în ceea ce privește ceea ce ați spus sau ați făcut, în detrimentul Bisericii, de-a lungul unui pontificat turbulent și nemaipomenit vreodată în Biserică. Dar nu putem păstra tăcerea în fața daunelor obiective pe care le-a suferit deja Biserica, întru lauda veșnică a lumii pentru “Papa poporului”, sau în fața daunelor viitoare, care par acum iminente.

Ca să reamintim încă o dată cuvintele predecesorului Vostru, un Papă trebuie să-și exercite puterea “pentru a se lega, pe sine și Biserica, la ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, în fața oricărei încercări de a-l adapta sau dilua, și a oricărei forme de oportunism.” Când un Papă este incapabil, sau nedornic să urmărească acest scop, atunci când, defapt, el pare hotărât să acționeze împotriva lui, nu ar fi oare mai bine servită Biserica, dacă el ar renunța la prea-augustul oficiu de Vicar al lui Christos? Mai bine asta, decât să riște o compromitere fatală a doctrinei și disciplinei, subminând 2000 de ani de tradiție apostolică și eclesiastică și să sufere, ca să cităm faimoasa formulă a Papei Pius al V-lea, de pe urma “mâniei lui Dumnezeu cel Atotputernic și a Sfinților Apostoli Petru și Paul.”

  • yamamoto

    Foarte buna critica ortodoxa. Papa Francisc ar trebui sa asculte si sa se teama de Cel-de-Sus.

    • joannesromanus

      Într-adevăr, apelul este de o ortodoxie catolică impecabilă. Dar după un an și jumătate de la publicarea lui, constatăm cu mare regret faptul că actualul pontificat continuă pe aceeași linie catastrofală, doar cu viteză crescândă.

%d bloggers like this: