Cardinalul Burke despre cum ar urma să arate actul de corijare formală a Papei Francisc

NewImage

Ne mai desparte doar o lună de împlinirea unui an de când Papei Francisc i-au fost înaintate Dubiile celor patru cardinali.

În timpul care s-a scurs de atunci, șiroiul interviurilor și declarațiilor, uneori de-a dreptul scandaloase, cu care ne-a obișnuit actualul Suveran Pontif a continuat neabătut; la fel și șirul audiențelor acordate unor persoane celebre și mai puțin celebre, al căror numitor comun este opoziția vis-a-vis de tot ceea ce reprezintă Biserica Catolică. Oare cum se face că, în tot acest timp, Papa Francisc nu a găsit câteva secunde să răspundă, cu un simplu “da” sau “nu”, la cele cinci Dubii? Cinci întrebări simple, la care până și un copil de vârsta primei Împărtășanii ar fi în stare să răspundă corect, într-o clipită.

În ultimul an și ceva, s-a înmulțit simțitor numărul conferințelor episcopale care au dat undă verde pentru admiterea la Sfânta Împărtășanie a “divorțaților recăsătoriți” care continuă să trăiască în adulter. Fără excepție, învățătura Papei Francisc din capitolul VIII al Amoris laetitia a fost invocată ca justificare pentru toate aceste decizii regretabile. Și cum ar fi putut sta altfel lucrurile, când însuși Papa Francisc afirma într-o scrisoare adresată episcopilor Regiunii Buenos Aires“nu există nicio altă interpretare” a documentului său post-sinodal de tristă faimă?

Cu toată înrăutățirea dramatică a situației din Biserică, actul de corijare formală a Papei Francisc pentru erorile promovate în Amoris laetitia, act care, la începutul acestui an, părea să fie iminent, nu s-a materializat nici până în ziua de astăzi. Drept urmare, în mințile multora au încolțit temerile că această inițiativă salutară ar fi fost abandonată.

Într-un interviu publicat zilele trecute în revista catolică americană The Wanderer, Cardinalul Burke abordează din nou problema actului de corijare formală, lăsându-ne cu impresia că demersul celor patru cardinali (dintre care doar trei mai sunt în viață) nu ar fi fost nicidecum abandonat.

Haideți să încercăm să descifrăm mesajul, voalat pe alocuri, al Eminenței Sale.

Despre regretatul Cardinal Joachim Meisner

Întotdeauna, Cardinalul Meisner i-a urmărit cu atenție și i-a susținut și încurajat pe cei care apărau învățătura și practica constantă a Bisericii. A fost un păstor minunat, și nu unul care să afirme că cei care susțin învățătura Bisericii sunt legaliști cărora nu le pasă de oameni, că aruncă după ei cu pietre. A fost un păstor foarte iubitor, care a înțeles că un bun păstor al turmei trebuie să le propovăduiască credincioșilor adevărul integral.

Evident, Eminența Sa îl compară aici pe Cardinalul Meisner cu autorul exortației Amoris laetitia, în al cărei paragraf 305 citim, printre altele:

“Din acest motiv, un păstor nu poate considera că este suficient să le aplice pur și simplu legile morale celor care trăiesc în situații “iregulare”, ca și cum aceste legi ar fi pietre cu care să arunci după viețile oamenilor. Aceasta ar denota inima închisă a celui obișnuit să se ascundă în spatele învățăturilor Bisericii, “șezând în scaunul lui Moise și judecând, uneori cu superioritate și superficialitate, cazuri dificile și familii rănite”.

Despre actul de corijare formală a Papei Francisc și cum ar urma el să arate

The Wanderer: Lăsând la o parte problema “timing”-ului, vă rog să ne explicați cum ar urma să se desfășoare procesul de executare a “corijării” formale, dacă nu se va primi un răspuns la cele cinci Dubii? Cum se înaintează oficial o corijare formală, cum este ea adresată în structura ierarhică a Bisericii?

Cardinalul Burke: Acest proces nu a fost invocat prea des în Biserică, și asta vreme de câteva secole. Foști Sfinți Părinți au fost corijați în chestiuni semnificative, dar nu într-un mod doctrinar.

Aici, Eminența Sa subliniază din nou faptul că în centrul disputei se află însăși învățătura catolică, și nu vreo chestiune disciplinară.

Cardinalul Burke își continuă răspunsul după cum urmează:

Îmi pare că esența corijării este destul de simplă. Pe de o parte, este prezentată învățătura clară a Bisericii; pe de alta, ceea ce propovăduiește efectiv Pontiful Roman. Dacă există vreo contradicție [între cele două], Pontiful Roman este chemat să-și conformeze propria învățătură, în ascultare față de Christos și de Magisteriul Bisericii.

Se pune întrebarea: “cum să se facă acest lucru?” Se face foarte simplu, printr-o declarație formală la care Sfântul Părinte ar fi obligat să răspundă.

Nota bene: potrivit Cardinalului Burke, răspunsul Papei la o astfel de declarație formală nu este facultativ.

Cardinalului Burke continuă:

Papa Francisc a optat să nu răspundă la cele cinci Dubii, astfel încât acum este necesar să se afirme, pur și simplu, ceea ce ne învață Biserica despre căsătorie, despre familie, despre actele rele în mod intrinsec, și așa mai departe. Acestea sunt punctele neclare ale învățăturilor curente ale Pontifului Roman: prin urmare, această situație trebuie corectată.

Din nou, Eminența Sa pare să sugereze aici că declarația formală este un act absolut necesar, care nu mai poate fi prea mult amânat.

Și, mai departe:

Papa este principiul unității episcopilor și tuturor credincioșilor. Dar Biserica este în acest moment sfâșiată în bucăți de confuzie și diviziune. Sfântul Părinte trebuie să fie chemat să-și exercite oficiul și să pună capăt acestor lucruri.

Așadar, pasul următor ar fi o declarație formală în care să se afirme învățăturile clare ale Bisericii, așa cum sunt ele prezentate în Dubii. În plus, s-ar declara și că aceste adevăruri ale Credinței nu sunt prezentate clar de către Pontiful Roman. Cu alte cuvinte, în loc de a pune întrebări, așa cum s-a întâmplat în cazul Dubiilor, corijarea formală va prezenta răspunsurile, în conformitate cu învățătura clară a Bisericii.

Despre atitudinea Cardinalului Müller și despre posibilitatea ca noua conducere a Congregației pentru Doctrina Credinței să schimbe învățătura în ceea ce privește admiterea “divorțaților recăsătoriți“ la Sfânta Împărtășanie

The Wanderer: Pe vremea când era Prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, Gerhard Cardinal Müller a fost un apărător ferm al [ideii] că declarațiile confuze din Amoris laetitia trebuie interpretate în conformitate cu învățătura tradițională a Bisericii în ceea ce privește recepția Sfintei Împărtășanii de către persoanele divorțate și recăsătorite civil. Anticipați vreo posibilitate ca Congregația pentru Doctrina Credinței să revoce această învățătură, în urma ne-reînnoirii pe postul de Prefect a Cardinalului Müller?

Cardinalul Burke: Nu este posibil ca Congregația pentru Doctrina Credinței să declare ceva diferit. Dacă ar face-o, ar ieși din comuniune cu Biserica. Cele prezentate de Cardinalul Müller sunt exact ceea ce Biserica a propovăduit dintotdeauna.

Să luăm bine aminte la ceea ce ne spune aici Eminența Sa: oricine ar declara ceva contrar învățăturii tradiționale a Bisericii ar ieși din comuniune cu Biserica.

Ajunși în acest punct, ne vine în minte o altă declarație recentă a Cardinalului Burke, publicată în Catholic World Report în decembrie 2016. Întrebat dacă Papa s-ar putea separa de comuniunea cu Biserica, și dacă s-ar putea declara, în mod legitim, că acesta se află în stare de schismă și erezie, Eminența Sa ne dă următorul răspuns:

Dacă un Papă ar profesa erezie în mod formal, atunci ar înceta, în virtutea acelui act, să mai fie Papă. Acest lucru este automat. Deci, s-ar putea întâmpla așa ceva.

Nouă nu ne rămâne decât să sperăm și să ne rugăm ca Papa Francisc să răspundă corect, și fără întârziere, la cele cinci Dubii, precum și ca Dumnezeu să le dea celor trei cardinali rămași în viață curajul și puterea necesară pentru a-și duce la bun sfârșit misiunea sfântă, pe care le-a încredințat-o Cel-de-Sus, de a apăra unica Credință adevărată.

%d bloggers like this: