Fragmente dintr-un interviu recent cu Prof. Claudio Pierantoni

NewImage

LifeSiteNews a publicat astăzi un interviu cu Claudio Pierantoni, profesor de filosofie medievală la Universitatea Chile (Santiago) și unul dintre semnatarii Correctio filialis, interviu din care reproducem mai jos câteva fragmente (traducerea în limba română ne aparține).

O precizare foarte importantă

[…] Trebuie să fie foarte clar că noi considerăm că Francisc este Papă. Exact acesta este motivul pentru care insistăm să condamne aceste erori.

Despre cum s-a născut ideea unei Correctio filialis

După cum știți, corectarea formală fusese promisă pentru ianuarie. Dar, în aprilie, când a avut loc conferința de la Roma, nu exista niciun indiciu că Cardinalul Burke ar urma să facă corectarea. Așa că am început să ne gândim, în grup restrâns, la o corectare venită din partea laicilor. Mai apoi, în iulie, când forma corectării noastre era aproape definitivată și obținuserăm un anumit număr de semnături, am primit cu mare plăcere vestea că Cardinalul Burke se gândește din nou să facă corectarea.

[…] [C]ardinalii au nevoie de sprijin din partea experților, în primul rând pentru că sunt atât de puțini. Dacă ar exista 60 de cardinali care, în același timp, să fie și experți, bineînțeles că această [corectare] ar fi inutilă. Dar, dat fiind faptul că sunt numai doi, cred că au nevoie de sprijin din partea laicilor și experților.

Despre cauzele crizei actuale

Reporter: Ar fi ușor ca Papa Francisc să răspundă la îngrijorările dumneavoastră și să clarifice lucrurile, nu-i așa?

Prof. Pierantoni: Da, bineînțeles, din perspectiva acțiunii practice. Dar aceasta ar însemna să-și contrazică linia principală de acțiune și gândire de-a lungul multor ani – mă gândesc nu numai la perioada de când este Papă, ci și la anii care i-au precedat. [Un asemenea gest] ar contrazice un întreg mod de gândire, mai degrabă decât o singură eroare dintr-o anumită perioadă a vieții. Consider că, pentru acest motiv, referirea la modernism din scrisoarea noastră este deosebit de importantă, căci această gândire curentă are o lungă tradiție în secolul XX și a produs o școală și un mod de gândire foarte influente.

[…]

Ce s-ar fi întâmplat în lipsa Correctio?

Cred că, dacă o eroare nu este corectată cumva, atunci, din perspectiva omenească, predicția evidentă este că acea eroare va continua să se răspândească. Cel puțin, cu o corectare, mulți vor ajunge să realizeze că există o problemă. Cred că a declara cu claritate că aici este vorba despre erezie materială, care contrazice direct Credința, este o provocare pentru oricine și îi obligă pe oameni să gândească.

Despre frica de represalii (printre semnatari, și nu numai)(1)

Reporter: Există îngrijorare printre semnatari – fie ei preoți, fie experți laici – că ar putea suferi represalii?

Prof. Pierantoni: Da, există îngrijorare în această privință. Am vorbit cu multe persoane din instituții catolice (de aici, din Santiago, și din alte părți) care au fost amenințate direct și, prin urmare, nu au semnat. De pildă, am vorbit cu persoane care au semnat documentul celor 45(2) și cărora li s-a spus să nu mai semneze nimic, căci altminteri își vor pierde posturile.

[…]

Reporter: Deci grupul semnatarilor pe care l-ați constituit este reprezentativ pentru un grup mult mai mare?

Prof. Pierantoni: O, da, absolut. De pildă, din zece persoane cărora le-am trimis documentul, șapte mi-au spus că nu doresc să-l semneze, de frica represaliilor. Vreo câțiva nu au considerat că nu sunt gata să-l corecteze direct pe Papă, deși au fost de acord cu conținutul. Pot spune că mulți, mulți au fost cei care să fie, în principiu, de acord cu conținutul, mult mai mulți decât cei care au semnat. Așa că, consider că este o greșeală să afirmi, așa cum au făcut-o unii în mass-media, că această inițiativă este una “marginală” sau “tradiționalistă”.

[…]

Despre posibilele consecințe ale Correctio

Reporter: S-a sugerat că corectarea ar putea demola papalitatea, că s-ar putea ca aceasta să fie un șiretlic al diavolului.

Prof. Pierantoni: Dimpotrivă, cred că șiretlicul prin care să fie demolată papalitatea constă tocmai din această inițiativă la care s-au angajat Papa și sfetnicii lui cu Amoris laetitia. Papalitatea a suferit o discreditare imensă ca urmare a Amoris laetitia. Nu am niciun dubiu că acesta este, pe departe, cel mai rău document semnat de un Papă din întreaga istorie Bisericii. Acest lucru explică de ce mulți au început să se îndoiască serios că Francis este cu adevărat Papă. Mulți, care, pe bună dreptate, consideră că Papa trebuie să fie apărătorul tradiției, și-au spus: ei bine, acesta nu poate fi Papă. De asemenea, unii au ajuns să aibă îndoieli în ceea ce privește infailibilitatea papală sau semnificația papalității.

[…]

Reporter: Ce credeți că se va întâmpla, odată ce corectarea a fost dată publicității?

Prof. Pierantoni: Cred că, acum, Cardinalul Burke trebuie să facă corectarea pe care a promis-o cu multă vreme în urmă. Dacă aș fi în locul lui, aș numi-o “corectare fraternă” (mai degrabă decât “formală”). În fapt, ne-a dat indicii că aprobă inițiativa noastră “filială” și se simte sprijinit de ea, așa că sunt sigur că știe că e timpul să acționeze foarte curând. Poate că i se vor alătura încă vreo doi-trei cardinali și vreo șase episcopi. Poate mai mulți, poate mai puțini. Dar chiar și dacă [Cardinalul Burke] ar fi singur, cred că trebuie să facă curând corectarea.

Reporter: Dacă va fi făcută o corectare fraternă, care credeți că va fi pasul următor?

Prof. Pierantoni: Este foarte greu de spus, dar cred că nu au făcut încă [actul de corectare formală/fraternă] deoarece se tem de o schismă. Dar cred că adevărat este tocmai opusul: că dacă nu o fac, atunci va avea loc o schismă. A nu vorbi despre adevărata doctrină, a nu corecta erorile, de frica unei schisme, reprezintă o contradicție. Doar adevărul poate uni. Dacă eroarea se va răspândi, va produce o ruptură între o parohie și cealaltă, între un episcop și celălalt, între o țară și cealaltă. Aceasta ar fi o schismă în practică, care, defapt, există deja, dar dacă corectarea nu se va face, lucrurile se vor înrăutăți cu mult mai mult.

Deși apărătorii Papei ar putea lua în derâdere această inițiativă și declara că semnatarii sunt foarte puțini la număr și ultra-conservatori, sau tradiționaliști, ceea ce contează în cele din urmă este nu cine vorbește, ci dacă ceea ce spune este adevărat, indiferent că este vorba de oameni faimoși sau obscuri, fie că este vorba de Episcopul Fellay sau de președintele IOR. Știrile zilei trec, dar adevărul rămâne.

Nu cred că numerele sunt cele care contează. Pe vremea lui, Sf. Athanasie a fost de unul singur.

[…]

Ce pot face laicii?

Cred că laicii au un rol important, deoarece se bucură de un grad mai mare de libertate. Cred că acest document i-ar putea ajuta pe unii să reflecteze într-un mod mai cuprinzător. Dar cred că încă mai sunt multe de făcut. Laicii au nevoie de mai multă educație. Sunt mulți cei care nu pot reacționa, deoarece le lipsește educația elementară. Experții ar trebui să încerce să profite de această ocazie, pentru a preda ceea ce, poate, presupunem că oamenii știu, însă [în realitate] nu știu: despre natura Bisericii, despre rolul Papei, despre infailibilitate, despre doctrina morală.

  1. Într-un interviu cu Edward Pentin publicat în National Catholic Register, Cardinalul Gerhard Müller confirmă domnia fricii pe culoarele Vaticanului și pe cele ale facultăților de teologie:

    “Am auzit […] că cei care lucrează în Curia trăiesc cu mare frică. Dacă scot vreun cuvințel critic, dar inofensiv, spionii îi vor transmite aceste cuvinte direct Sfântului Părinte, iar cei acuzați în mod fals nu au nicio șansă să se apere. […] La fel stau lucrurile și în facultățile de teologie – dacă cineva are de făcut vreo observație sau are întrebări referitoare la Amoris laetitia, va fi dat afară, și așa mai departe. Aceasta nu este maturitate. O anumită interpretare a notei de subsol 351 a documentului nu poate constitui un criteriu pentru a fi numit episcop.”

  2. Critica teologică a Amoris laetitia semnată de 45 de teologi și experți. ↩︎
%d bloggers like this: