Correctio filialis: o primă evaluare

NewImage

Profesorul de Mattei ne oferă o primă evaluare a impactului Correctio filialis. Via Corrispondenza Romana (4 octombrie 2017)/Rorate Caeli:


La 25 septembrie, în ziua de după publicarea Correctio filialis adresată Papei Francisc, Greg Burke, purtătorul de cuvânt al Oficiului de Presă al Vaticanului, nega, cu o ironie plină de superioritate, știrea difuzată de Ansa, potrivit căreia Sfântul Scaun a blocat accesul la site-ul Correctio: ”Chiar credeți că am face așa ceva pentru o scrisoare cu 60 de semnături?” Directorul Oficiului de Presă, care judecă inițiativele pe baza numărului lor de “urmăritori”, ar putea fi interesat să afle că site-ul www.correctiofilialis.org, după doar opt zile de la apariția lui online, a avut peste 180.000 de vizitatori individuali și 330.000 de vizite.

Vizitatorii provin din 200 de țări diferite, de pe cinci continente. Pe primele locuri se situează Italia și Statele Unite. În plus, la scrisoarea de corectare adresată Papei Francisc de către 62 de intelectuali, au aderat, la 3 octombrie, 216 teologi, preoți, profesori și intelectuali de toate națiile, ale căror semnături sunt afișate pe site. La acestea se mai adaugă mii de aderenți, care și-au adăugat semnăturile pe site-ul oficial sau pe alte site-uri catolice care sprijină activ inițiativa: onepeterfive.com, lifesitenews.com, katholisches.info. Guido Mocellin, în ediția Avvenire din 27 septembrie, a fost nevoit să recunoască faptul că în “blogosfera eclesială”, mulțumită unui ”site web modern în șase limbi”, ”postările despre Correctio filialis adresată Papei Francisc pentru ‘propagarea de erezii’ au dominat în ultimele câteva zile: 30% dintre cele pe care am fost în măsură să le consult în intervalul cuprins între sâmbătă, 24, și luni, 26 septembrie.”

Și, dacă tot veni vorba despre numere, numărul cardinalilor, episcopilor și teologilor care s-au ridicat împotriva Correctio și în apărarea Amoris laetitia este nesemnificativ. Până și Cardinalul cel mai apropiat de Papa Francisc, Secretarul de Stat, Pietro Parolin, a adoptat o poziție echidistantă, declarând că ”cei care nu sunt de acord își exprimă dezacordul, dar aceste lucruri trebuie discutate, într-o încercare de a înțelege.”

Ceea ce lipsește cel mai mult, în afară de numere, este substanța argumentelor prezentate în replică la Correctio. Cel mai mare efort de până acum, care frizează acrobatica sofiștilor, i se datorează lui Rocco Buttiglione, filosof și Membru al Parlamentului, publicat în ediția Vatican Insider din 3 octombrie. Potrivit lui Buttiglione, pasajul central al Amoris laetitia criticat de semnatarii Correctio, ”este un lucru absolut tradițional, pe care l-am studiat cu toții, pe vremea când eram copii, în Catehismul Bisericii Catolice, și nu doar în cel nou, cel al Sf. Ioan Paul al II-lea, ci și în cel vechi, cel al lui Pius al X-lea.” Ce-i drept – Buttiglione recunoaște că ”este absolut imposibil să li se dea Împărtășania celor care se află în stare de păcat de moarte (iar această regulă ține de legea divină și, prin urmare, nu poate fi încălcată), dar dacă, din cauza unei lipse de educație sau a consimțământului deliberat, păcatul de moarte nu este prezent, atunci, din punctul de vedere al teologiei morale, îi poate fi dată Împărtășania chiar și unei [persoane] divorțate și recăsătorite.”

Pentru Buttiglione, la fel ca și pentru teologul de încredere al Papei Bergoglio, Monsignorul Victor Manuel Fernàndez, problema de căpătâi este cea a “imputabilității” faptelor. O imputabilitate care ar fi absentă la marea majoritate a coabitanților more uxorio, deoarece conștiința lor în această privință este atenuată de situațiile concrete în care trăiesc și, mai presus de toate, acestea îi pun în imposibilitatea de a respecta legea Domnului. Astfel, Conciliul de la Trento este contrazis, fără niciun scrupul; [însuși Conciliul] care i-a anathemizat pe cei care spun că ”poruncile lui Dumneeu sunt imposibil [de urmat], chiar și pentru cei justificați și confirmați în har” [Denz.-H. nr. 1568] ”În realitate, Dumnezeu nu poruncește imposibilul; dar atunci când poruncește, ne admonesteaă să facem ceea ce este posibil și să ne rugăm pentru ceea ce nu este posibil, iar El ne ajută ca [lucrurile imposibile] să devină posibile” (Denz.-H., nr 1356).

Pe de altă parte, episcopii care pun în aplicare învățătura Papei Francisc nu sunt inspirați de Catehismul lui Pius al X-lea, și nici de cel al lui Ioan Paul al II-lea. În diecezele lor, divorțații recăsătoriți, pefect conștienți de situația în care se află, insistă să primească Împărtășania, iar potrivit Amoris laetitia, Împărtășania le este permisă, ca un drept legitim.

Pentru a justifica această practică imorală, s-a mers până într-acolo încât să se falsifice gândirea Sf. Thoma d’Aquino. Însă Don Alfredo Morselli, un curajos moralist italian și semnatar al Correctio, a demonstrat pe [blogul] MessainLatino, la 3 octombrie, că exortația Papei Francisc este imposibil de armonizat cu doctrina Sf. Thoma. Don Morselli se referă la câteva pasaje lipsite de echivoc ale Doctorului Angelic, care afirmă tocmai contrariul celor afirmate în § 301 al Amoris laetitia: ”O intenție bună nu este suficientă pentru a determina bunătatea unei fapte: de vreme ce o faptă poate fi rea în sine, ea nu poate în niciun fel ajunge să fie bună” (Super Sent., lib. 2 d. 40 q. 1 a. 2 co.). ”Există unele (fapte ale omului) care posedă în mod inseparabil o diformitate, ca fornicația, adulterul și alte lucruri de felul acesta, care nu pot fi considerate sub nicio formă bune din punct de vedere moral” (Quodlibet IX, q. 7 a. 2 co.).

În acord cu thomismul autentic, Monsignorul Fernando Ocáriz, actualmente prelat al Opus Dei, la o reuniune dedicată sărbătoririi a 20 de ani de la [promulgarea] Humanae Vitae, reamintea faptul că ”existența normelor particulare ale moralei naturale, care au valoare universală și necondiționată, ține de doctrina catolică și reprezintă un adevăr de credință” (Humanae vitae, 20 years later, Edizioni Ares, Milano, 1989, p. 129). Printre acestea se numără interzicerea contracepției și cea a adulterului. S-a schimbat, sau se va schimba oare învățătura Universității Santa Croce și Navarra (sponsorul reuniunii respective, împreună cu Institutul Ioan Paul)? Ne punem această întrebare, în lumina interviului de la 30 septembrie cu Infovaticana.com, în care actualul Vicar al Opus Dei, Mariano Fazio, îi admonestează pe membrii prelaturii care au semnat Correctio, acuzându-i că ”au scandalizat întreaga Biserică“.

Acesta este un interviu straniu: nici episcopii argentinieni, și nici cei din Malta, care autorizează adulterul în diecezele lor nu sunt vinovați de scandalizarea Bisericii, ci vinovați sunt doar cei care protestează împotriva acestor scandaluri. Papa, potrivit lui Fazio, poate fi criticat, însă doar în cadru privat, și niciodată în public. În avalanșa de comentarii contrare care au inundat blogul Infovaticana, găsim unul care pune punctul pe i: ”Cum rămâne cu Sf. Paul?” Oare nu cumva Sf. Paul a fost cel care l-a corectat în public pe Sf. Petru? (Gal. 2:7-14). Sinceritatea apostolică a Sf. Paul și smerenia Prințului Apostolilor au rămas, de atunci încoace, modelul relației corecte dintre cei care exercită autoritatea și cei care le dau ascultare, cu respect filial, dar nu și fără discernământ.

Unul dintre cei mai influenți semnatari ai Correctio, teologul și filosoful științei Don Alberto Strumia, preferă discernământul. Într-un interviu publicat la 30 septembrie în cotidianul Il Giornale, acesta explică: ”Doctrina Bisericii nu a fost inventată de teologi și nici chiar de Papi, ci ea este întemeiată pe Scriptură și își are rădăcinile în tradiția Bisericii. Papa se află în slujba ei, ca gardian și garantor al acestei continuități, pe care nu o poate rupe, nici chiar pe ascuns, sugerând prin formulări ambigue că astăzi ne-am putea gândi să facem opusul a ceea ce a propovăduit până acum Magisteriul în ceea ce privește chestiuni esențiale, ca doctrina Sacramentelor și moralitatea familială, pe motiv că vremurile s-au schimbat și că lumea pretinde unele ajustări. De aceea, este o îndatorire de caritate, al cărei scop este ‘mântuirea sufletelor’, după cum se spunea în trecut, apărarea însăși demnității Tronului lui Petru și a celui care îl ocupă, de a scoate în evidență aceste ambiguități cu cel mai profund respect. […] A îndrăzni să-i adresezi Papei o corectare doctrinară poate și trebuie să se întâmple doar atunci când adevărul Credinței și, prin urmare, mântuirea membrilor poporului lui Dumnezeu este în pericol.”

Într-un moment când conștiințele sunt întunecate, Correctio filialis dă glas sensus fidei al zecilor de mii de catolici care îi reamintesc Pontifului Suprem, cu respect filial, că mântuirea sufletelor este binele cel mai mare și că, în absolut niciun caz, nu poți face rău sau face compromisuri cu răul.

%d bloggers like this: