Sandro Magister: “Palma pe care Papa Francisc i-a aplicat-o Cardinalului Sarah”

NewImage

Sandro Magister despre ultima ciocnire dintre Papa Francisc și Cardinalul Sarah, via Settimo cielo. Traducerea în limba română ne aparține.


Scrisoarea prin care Papa Francisc l-a contrazis și umilit recent pe Cardinalul Robert Sarah, Prefectul Congregației pentru Cultul Divin, este ultima dovadă despre cum își exercită acest Papă magisteriul.

Când Francisc vrea să introducă inovații, nu o face niciodată prin cuvinte clare și distincte. Preferă să deschidă discuții, să pună în mișcare “procese”, în cadrul cărora inovațiile să fie afirmate treptat.

Exemplul cel mai cras este “Amoris laetitia”, care a primit interpretări și aplicații contrastante, cu episcopate întregi aliniate de o parte sau de cealaltă.

Iar când i se cere o clarificare, refuză. Ca și în cazul celor cinci “dubia” care i-au fost înainte de către cei patru cardinali, pe care nu le-a considerat vrednice nici măcar de un răspuns.

Dar atunci când un Cardinal ca Sarah, o autoritate în virtutea rolului și răspunderilor sale, intervine pentru a da unui motu proprio papal pe tema litughiei singura interpretare pe care o consideră corectă și care, prin urmare, trebuie implementată de congregația al cărei prefect este, Francisc nu tace, ci reacționează cu duritate, apărând acele pasaje ale motu proprio – pasaje care, în realitate, numai clare nu sunt – care conțin liberalizările care îi sunt atât de dragi.

Exact așa s-a întâmplat în zilele din urmă.

Să recapitulăm. La 9 septembrie, Francisc publică motu proprio “Magnum principium”, despre adaptările și traducerile în limbi contemporane ale textelor liturgice ale Bisericii Latine.

Definind rolul Congregației pentru Cultul Divin în ceea ce privește adaptările și traducerile textelor liturgice pregătite de conferințele episcopale naționale și înaintate Sfântului Scaun în vederea aprobării, motu proprio face distincția între “recognitio” și “confirmatio”, între examinare și confirmare.

Dar această distincție nu este nicidecum explicată clar. Și, în fapt, experții s-au împărțit imediat în două tabere.

Unii susțin că “recognitio”, adică examinarea prealabilă din partea [autorităților] Romei, privește doar adaptările, în timp ce traducerile necesită doar o simplă “confirmatio”, o simplă aprobare din partea Sfântului Scaun.

Alții susțin că, înainte de a aproba traducerile, Roma trebuie să le examineze cu atenție.

Efectiv, așa stăteau lucrurile înainte, ceea ce explică de ce diverse noi traduceri ale Missalului au avut parte de greutăți – ca acelea din Statele Unite, Marea Britanie și Irlanda – sau care încă mai așteaptă aprobarea Romei: ca traducerile folosite în Franța, Italia și Germania.

În particular, noua traducere în germană a Missalului a făcut obiectul criticilor lui Benedict al XVI-lea, care, în 2012, le-a scris o scrisoare episcopilor din țara sa natală, pentru a-i convinge să traducă cu mai mare acuratețe cuvintele Iisus de la Cina cea de Taină, din momentul Consacrării:

Vatican Diary / “For many” or “for all”? The right answer is the first

Revenind la scrisoarea motu proprio “Magnum principium”, trebuie să remarcăm faptul că existența ei, la vremea redactării acesteia, i-a fost ascunsă Cardinalulului Sarah, prefectul unui dicasteriu al cărui management de mijloc acționează de multă vreme împotriva lui.

La 30 septembrie, Sarah i-a scris o scrisoare de mulțumire Papei Francisc, scrisoare însoțită de un “Commentaire” menit să ofere o interpretare și aplicare corectă a scrisorii motu proprio, destul de restrictiv în ceea ce privește formulările ei ambigue.

Potrivit raționamentului lui Sarah, “recognitio” și “confirmatio” sunt în realitate “sinonime”, sau, în orice caz, “interschimbabile la nivelul responsabilităților Sfântului Scaun”, a cărui sarcină de a evalua traducerile, înainte de a le aproba, rămâne intactă.

După vreo două săptămâni, “Commentaire”-ul cardinalului a apărut pe diverse site-uri, fapt care a dus la concluzia – dată fiind poziția autorului acestuia – că, la Roma, Congregația pentru Cultul Divin ar acționa în conformitate cu liniile lui directoare.

Iar acest lucru l-a iritat peste măsură pe Papa Francisc, care, la 15 octombrie, a semnat o scrisoare în care revocă cu asprime cele afirmate de Cardinalul Sarah.

Scrisoare în care Papa le conferă conferințelor episcopale naționale libertatea și autoritatea de a decide asupra traducerilor, singura condiție fiind [obținerea unei] “confirmatio” finale din partea congregației Vaticanului.

Și, în orice caz – scrie Papa – fără orice fel de “spirit de ‘impunere’ asupra conferințelor episcopale a unei traduceri anume făcută de dicasteriul” din Roma, chiar și în ceea ce privește textele liturgice “semnificative”, ca “formulele sacramentale, Credo-ul și Pater noster.“

Încheierea scrisorii pe care Papa i-a adresat-o cardinalului este plină de vitriol:

De vreme ce “Commentaire”-ul în discuție a fost publicat pe mai multe site-uri web, și a fost atribuit, în mod eronat, persoanei dumneavoastră, vă rog frumos să vă îngrijiți ca acest răspuns al meu să fie publicat pe aceleași site-uri, precum și ca acesta să le fie expediat tuturor Conferințelor Episcopale și membrilor și consilierilor acestui Dicasteriu.

Există o prăpastie între această scrisoare a lui Francisc și cuvintele calde de stimă pentru Cardinalul Sarah exprimate cu câteva luni în urmă, în scris, de către “Papa emerit” Benedict al XVI-lea, care afirma că este sigur că “liturghia este în mâini bune” cu Sarah [la cârma CCD] și, de aceea, “ar trebui să-i fim recunoscători Papei Francisc pentru a fi numit un asemenea învățător spiritual în fruntea congregației care răspunde de celebrarea liturghiei în Biserică.”

Ar fi de prisos să mai adăugăm faptul că obiectul ciocnirii dintre Francisc și Cardinalul Sarah nu este unul periferic, ci privește fundațiile vieții Bisericii, conform bătrânei maxime: “Lex orandi, lex credendi.”

Deoarece “procesul” pe care Francisc vrea să-l pună în mișcare este exact acela al schimbării, prin decentralizarea adaptărilor liturgice și traducerilor [și încredințarea lor] Bisericilor naționale, schimbând structura generală a Bisericii Catolice și transformând-o într-o federație de Biserici naționale, înzestrate cu o autonomie largă, “inclusiv cu autoritate doctrinară reală”.

Aceste din urmă cuvinte provin din “Evangelii gaudium”, textul programatic al pontificatului lui Francisc.

La vremea publicării lor, în 2013, aceste cuvinte erau enigmatice. Dar acum au ajuns să fie mai puțin așa.

%d bloggers like this: